Cine este DENIS?
Salutare dragă colegă sau coleg!
Numele meu este Creangă Denis și îmi place să cred că suntem colegi.
Să devin hairstylist nu a fost visul meu de copil, dar viața ma făcut să descopăr această meserie minunată într-un moment dificil din viața mea.
Pentru că am trăit 20 de ani printre străini în două țări diferite, am înțeles că într-o țară străină nu ai prieteni, ai doar colegi de muncă și atât.
Contactul cu oamenii de acolo era diferit, nu reușeam să am aceeași conexiune cum o aveam cu cei din România și din acest motiv nu reușeam să mă acomodez.
Simțeam cum viața socială lipsește, mergeam la muncă unde eram mereu stresat din cauza ritmului de lucru și când ajungeam acasă îmi doream doar liniște și pace.
Pentru că venisem într-o țară străină cu un scop, am făcut sacrificii ca să îl pot atinge.
Aceste sacrificii au avut un cost emoțional foarte mare care m-au făcut să intru într-o formă ușoară de depresie.
Exact în această perioadă la insistențele soției mele, fără nici o tragere de inimă am mers la primul meu curs de frizerie.
Așa am aflat de lumea asta a coaforilor și am dezvoltat o pasiune și o dragoste imensă pentru această meserie.
Investeam toți banii și tot timpul meu liber să mă dezvolt în această meserie, asta mă făcea fericit și mă ajuta să umplu golul pe care îl aveam în suflet.
După un timp am început să visez la propriul salon.
Nu vreau să sune ca o laudă dar am reușit.
În 2021 m-am întors în România definitv și împreună cu soția am deschis propriul salon.
Pentru că uneori există riscul ca o clientă să întâlnească un coleg amator sau un meșter indiferent, căruia nu-i pasă de clienții săi, mai am un vis la care nu voi renunța niciodată.
Îmi doresc ca tot mai mulți colegi să fie cât mai pregătiți, să putem demonstra clientelor că merită să apeleze la serviciile noastre cu încredere și să ne perceapă ca pe specialiști ai părului sau doctori ai părului.


Proiectele mele în industria beauty
Administrator și hairstilist la Salon Dekaty
- Salonul Dekaty este clasificat pe locul 1 cu cele mai bune servicii de înfrumusețare din orașul Jimbolia în anul 2022, 2023 și 2024.
- În anul 2023 Salonul Dekaty face parte din categoria saloanelor de top 100 în România
Fondator platforma online pentru cursuri de specializare în colorimetrie
- Fondator platforma dekaty.ro
- Autor la 5 cursuri de colorimetrie:
- culoarea este pasiunea mea
- colorimetrie fără secrete
- matematica culorilor
- secretele coloristului
- black to blond
Denis Creangă, creatorul aplicației de colorimetrie Pigmento
- Într-o industrie în continuă schimbare, tehnologia a devenit un aliat de nădejde pentru coafori.
- Aplicația Pigmento este concepută pentru a aduce inovație și eficiență în salonul tău de coafură.
Ce spun cei care au acceptat ajutor din partea mea?
REZULTATELE LOR








